LENIN - VOIAJOR VEST-EUROPEAN ŞI REVOLUŢIONAR

LENIN - VOIAJOR VEST-EUROPEAN ŞI REVOLUŢIONAR


Istoria a consemnat doua revoluţii importante: revoluţia franceză şi revoluţia rusă. Acestea au constituit modele de analiză multidisciplinară, cu impactul de rigoare în tratatele de specialitate.

Revoluţia rusă a avut un lider incontestabil in persoana lui Vladimir Ilici Lenin. După accesul cercetătorilor ruşi şi occidentali la o parte din arhive, în perioada lui Boris Elţîn, s-au reconsiderat şi clarificat o serie de aspecte şi evenimente din epopeea de revoluţionar a lui Lenin. Este puţin cunoscut modul in care acesta, aflat in exil, a debarcat la Petrograd şi a preluat de facto conducerea revoluţiei bolşevice. Prezentarea succintă a acestui traseu european va permite noi evaluări cu privire la reuşita mişcării bolşevice, avându-l lider pe Lenin.

 

PREMIZE

 

În seara zilei 1 august 1914 Germania a declarat război Rusiei. Deşi iniţial era împotriva războiului, Lenin urmărea evenimentele în cercul emigranţilor ruşi de la Poronimo,Viena, Berna şi Zurich. Departe de tranşee, Lenin avea o corespondenţă bogată, studia filozofia, redacta articole, frecventa uneori staţiuni, ţinea conferinţe. Cu timpul ”Lenin avea certitudinea că nici ţarul Nicolai, nici kaizerul Wilhelm nu vor putea ieşi din război fără revoluţie”[1].

Relaţiile externe a lui Lenin erau numeroase, vizând persoane din spectrul politic, al oamenilor de afaceri, a celor ce aveau putinţa de a face … lobby. La începutul anului 1917, Lenin aflat în Elveţia, dorea o reîntoarcere urgentă în Rusia, prin raportare la situaţia de pe fronturile de război şi a situaţiei mişcării bolşevice. Reîntoarcerea în Rusia din punct de vedere financiar a fost posibilă prin intervenţia nemijlocită a unor personaje din apropierea lui Lenin: Iakov Ganeţki şi Alexander Lazarevici (cunoscut drept Parvus). În afara grupului de bolşevici aflaţi în exil ”Înaltul Comandament german era interesat ca Lenin să se întoarcă în Rusia. Germanii nu numai că îi urmăreau cu interes de câtva timp pe bolşevici, dar le acordaseră un substanţial sprijin financiar prin diverşi intermediari[2]. In acest context delicat pentru Lenin, Parvus şi Ganeţki au susţinut şi alimentat canalele subterane financiare  necesare liderului şi mişcării sale. Din exil, Lenin dorea înfrângerea Rusiei, declanşarea unui război civil în ţara lui şi cucerirea puterii politice. „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru (german-s.n.) şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuie să învingem Rusia”[3].

Practic lucrurile au stat astfel, în viziunea istoricului Richard Pipes: „La 27 martie/9 aprilie, orele 3:20 după amiază, un tren în care se aflau treizeci şi doi de emigranţi ruşi a părăsit gara din Zurich, îndreptându-se spre graniţa cu Germania. Printre pasageri se numărau Lenin, Krupskaia, Grigori Zinoviev cu soţia şi copilul, Inessa Armand. La trecerea pe teritoriul german, trenul a avut prioritate maximă. Contrar legendei, el nu era sigilat, însă nici un german nu a pătruns în vagonul respectiv, respectându-se înţelegerea încheiată. La 30 martie/12 aprilie, ruşii au ajuns pe malul Mării Baltice, unde s-au îmbarcat la bordul unui vapor cu aburi, cu destinaţia Suedia. La Stokholm erau așteptaţi de Parvus …. Conţinutul discuţiilor dintre Radek ( mesagerul lui Lenin-s.n.) şi Parvus nu s-au păstrat, dar practic este aproape sigur că cei doi au stabilit condiţiile sprijinului financiar acordat de Germania bolşevicilor. După încheierea negocierilor, Parvus a plecat imediat la Berlin, pentru a se întâlni cu ministrul de externe german”[4].

Apoi, evenimentele derulate sunt în general cunoscute: sosirea la Petrograd la 16 aprilie, din exil, a lui Lenin, elaborarea Tezelor din Aprilie, reîntoarcerea de la New York a lui Troţki, refugierea în Finlanda în cursul lunii iulie, reîntoarcerea în secret în Rusia, pe 23 octombrie, 1917.

Dinamica acţiunilor realizate în următoarele luni au fost complexe, unele greu de acceptat şi înţeles, altele percepute deformat. Istoria nu se mai confruntase cu astfel de evenimente.

Câteva reflecţii pentru digestia noastră intelectuală:

·         Lenin aflat în exil, în Elveţia, este sprijinit financiar şi logistic de către Germania (țară aflată în război cu Rusia) pentru a ajunge la Petrograd.

·         În condiţiile în care teoria lui Marx privind revoluţia comunistă nu fusese validată de istorie, Lenin impune un model uluitor în care scopul final era cucerirea puterii politice  cu orice preţ.

·         „Cheia germană”, în principal, a asigurat succesul revoluţiei ruse.

·         Atitudinea Aliaților (Marea Britanie şi S.U.A.) era clară. În condiţiile în care Rusia va continua lupta împotriva Germaniei, ceea ce s-a întâmplat într-un final, cauza ruşilor era şi cauza Aliaților. Această atitudine a permis supravieţuirea pe plan internaţional  a Țării Sovietelor în perioada post revoluționară. (R. Pipes, p 165)

·         Finanțarea internațională a lui Lenin şi a mişcării sale este o certitudine, chiar dacă persistă încă unele neclarităţi.

·         Succesul revoluției ruse a asigurat la finalizarea primului război mondial, în concordanță cu interesele puterilor lumii din acea vreme dispariția Imperiului Țarist, a Imperiului Otoman și a Imperiului Austro-Ungar și realizarea statelor-națiuni în Europa.

 

Sprijinit direct de Germania până la victoria revoluţiei ruse şi de Aliaţi până la sfârşitul primului război mondial, Lenin va rămâne în istorie ca un prim descendent al noului sistem politico-economic, cu elemente de arhitectură specifice, ce vor asigura un anumit tip de politică externă a Imperiului Ţarist, transformat în U.R.S.S. Victoria revoluţiei ruse a fost posibilă și cu sprijinul direct a militarismului german, menţinută ulterior prin poziția lipsită de ambiguitate a Marii Britanii şi S.U.A.

    



[1] D. Volkagonov, Lenin. O nouă biografie,Ed. Lider,1994, p.134

[2] Ibidem, p.142

[3] Ibidem, p.142

[4] R. Pipes, Scurtă istorie a revoluției ruse, Ed. Humanitas, 1995, p. 116