Scutul AntiR

Scutul antiR

             În ultimii ani, pe măsura unei dezvoltări excepţionale a tehnologiei şi a unui sistem global de sateliţi militari, administraţia americană şi-a propus şi a început să dezvolte componentele esenţiale a ceea ce generic au numit scutul antirachetă. Ne amintim de sintagma începutului de drum, nonşalanţa cu care Ronald Reagan  ne spunea: războiul stelelor.

            Discuţiile anevoioase şi discrete cu guvernele diferitelor ţări din Europa, în special din zona de est a continentului, privind găzduirea unor componente ale scutului antirachetă nu s-au concretizat întotdeauna în coordonatele dorite de SUA. O parte a opiniei publice, dar şi constanta adversitate a Federaţiei Ruse vizavi de dezvoltarea acestui proiect la graniţele fostului imperiu au alimentat suspiciunile, neîncrederea, teoriile conspiraţiei.

            Amplasarea pe teritoriul României a unor elemente ale scutului antirachetă american, la o baza militară dezafectată (construită, culmea de ruşi!) din zona Olteniei trebuie analizată pornind de la următoarele coordonate de referinţă:

  • România, ca ţară membră a NATO, are o serie de obligaţii în conformitate cu statutul organizaţiei.
  • Amplasarea scutului a fost posibilă şi prin raportarea la parteneriatul strategic existent între România şi SUA.
  • Componentele scutului antirachetă şi logistica aferentă sunt proprietatea guvernului american.

Până la această dată NATO nu dispune de un astfel de sistem integrat. Prin raportare cu ceea ce se intenţionează a se realiza la nivel european, cu trimiterea la zona NATO, SUA şi-a dezvoltat, independent, propriul sistem antirachetă.

În urma summit-ului NATO-Rusia de la Lisabona (2010) au demarat discuţii privind realizarea în comun (există mai multe opţiuni) a unui scut antirachetă de la Marea Baltică până la Marea Neagră, care să protejeze aceste ţări de un eventual atac terorist cu rachete declanşat de undeva (!?). Iranul este ţara cea mai vehiculată în acest sens. Aceste proiecte reprezintă doar un început. Negocierile vor fi dificile pentru că noua construcţie militaro-strategică implică trei actori internaţionali în care divergenţele sunt egale cu consensurile: SUA, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. În paralel, cel puţin la nivelul discursului diplomatic şi militar informaţiile disponibile sunt minimale. Pe de altă parte, există o serie de înţelegeri punctuale cu caracter strategic între SUA şi Federaţia Rusă.

Cui foloseşte amplasarea elementelor scutului antirachetă american în mai multe ţări din Europa de est? Evident, în primul rând SUA, care, din motive de securitate naţională,  îşi protejează un teritoriu aflat la mii de kilometri distanţă. După finalizarea investiţiei, ţările NATO vor trebui să plătească pentru asigurarea mentenanţei sistemului, şi presupun, pentru a beneficia de „serviciile” acestuia.

Urmează o întrebare retorică. Cine poate lansa atacuri cu rachete (rază scurtă şi medie de acţiune) cărora li se adresează interceptorii americani? Fixez acul compasului la Deveselu şi trasez un cerc imaginar cu o rază de 2000 km. Privesc harta. Avem multe surprize prin raportare la toate punctele cardinale şi la potenţialii deţinători de astfel de armamente sofisticate. Îngrijorările Federaţiei Ruse pot fi discutabile şi negociabile cu o singură condiţie esenţială: să nu existe înţelegeri „pe sub masă” între această ţară şi SUA, cum s-a mai întâmplat de multe ori în istoria recentă şi mai puţin recentă a relaţiilor dintre cele două ţări. Spre exemplu, ne putem imagina ceva de genul, scutul antirachetă amplasat în Europa de Est, contra reinstaurării în zona de influenţă geostrategică a Federaţiei Ruse/cel putin partiala/ a fostelor ţări sovietice, în principal Ucraina şi Georgia? Nu întotdeauna retorica politicienilor de marcă din cele două ţări exprimă şi atitudinea pragmatică a acestora, într-o lume suficient de sensibilă la unele probleme. Este nevoie să precizăm încă un aspect. Federaţia Rusă, ţară aflată în proximitatea României ,dispune de cel mai puternic şi performant arsenal militar, inclusiv aerospaţial, cu caracter strategic, după SUA.

În termeni realişti prin acest program dezvoltat/ în corelaţie cu alte programe şi proiecte,nu neapărat militare,ce se vor dezvolta in zonă/ în România, SUA îşi realizează punctual unul din multele sale obiective geostrategice. Controlul gurilor Dunării şi mai ales a viitoarelor rute energetice care pornesc de dincolo de Marea Caspică şi ajung la Marea Neagră, iar de aici în diverse ţări din estul şi vestul continentului european. În aceleaşi coordonate SUA asigură o prevenire timpurie a posibilelor atacuri cu rachete, declanşate de adversari cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi.

Din punct de vedere economic,în mod direct, România nu va avea nici un avantaj. Americanii nu au investiţii importante în această ţară. Cola, hamburgerii…. Ford-ul, o emblemă a industriei americane, închide o parte din sectoarele de producţie din Spania, realocându-le în România, pe fondul crizei mondiale şi a salvării de la faliment a companiei.Cu certitudine vom dispune de un plus de siguranţă strategică după anul 2015, dar si de o mai multă atenţie din partea vecinilor plasaţi in interiorul razei de 2000 de kilometri.