Parabola graului si a neghinei

dr. ANDREI KOZMA

După cum se poate observa, suntem înconjuraţi de lucruri simple, elementare, sarcina noastră constând în a fi atenţi şi a interpreta corect lucrurile, astfel încât să tragem concluziile juste ce ne vor face mai buni şi ne vor călăuzi în drumul nostru spre căutarea adevăratei Lumini – făurindu -ne o viaţă închinată binelui.

În Matei 13:24-30 stă scris că: „Asemenea este împărăţia cerurilor – omului care a semănat sămânţa bună în ţarina sa. Dar când oamenii dormeau a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghina printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne n-ai semănat tu, oare, sămânţa bună în ţarina ta? De unde are neghina? Iar el a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: NU, ca nu cumva plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi GRÂUL. Lăsaţi să crească împreună grâul şi neghina, până la seceriş şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea”.

Eu nu voi reveni asupra interpretării biblice a imaginii grâului, a câmpului, a semănătorului; mă voi ocupa strict de răspunsul dat în această parabolă de către stăpânul moşiei întrebat de servitori dacă trebuie să smulgă neghina.

El a zis: „NU, ca nu cumva plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi GRÂUL.

Lăsaţi să crească împreună grâul şi neghina, până la seceriş…”

Dacă înţelegem această parabolă a grâului şi a neghinei, vom înţelege una din cele mai importante legi ale vieţii, putând a călca spre Lumină aşa cum a orânduit Domnul şi anume cum ne putem dezvolta în ciuda condiţiilor aparent nefavorabile pe care destinul le-a aşezat în calea noastră, cum să ne conformăm regulilor date de stăpânul moşiei: Lăsaţi să crească împreună grâul şi neghina, până la seceriş.

Această problemă este de cea mai mare importanţă, atât din punct de vedere social, cât şi pedagogic. Oamenii ţipă întotdeauna împotriva celor răi, folosind expresii de genul: „Să-i omorâm, să-i exterminăm, să dispară dintre noi, ş.a…!” Dar de când există lumea, nu am reuşit niciodată să facem să dispară toate fiinţele rele. Ce spun moraliştii, clericii, pedagogii? „Să smulgem rădăcinile viciilor! Să extirpăm proastele obiceiuri! Să dăm afară pe cei ce nu-s la fel de buni ca noi – sau să-i părăsim să moară de unul singur!” Intenţia o fi bună, dar cum să realizăm aceste lucruri? Toţi vin cu arme să distrugă răul, dar acesta nu-i împiedică existenţa, şi se întâmplă ca uneori chiar aceia care au reuşit să smulgă din vicii pe unii – să cadă pradă unor vicii, unor greşeli şi mai mari.

Pentru a distruge răul, oamenii se comportă exact ca acela care a încercat să omoare toţi ţânţarii, uitând să asaneze mlaştina ce le favoriza înmulţirea. Pentru a distruge răul, nu ajunge să scapi de cei răi, fiindcă cei răi sunt produsul unor anumite condiţii. Trebuie să asanezi mlaştina, adică să schimbi condiţiile şi atunci nu vei mai avea ţânţari. „OK!” – veţi spune că ştiţi toate aceste lucruri. Eu nu mă – ndoiesc, dar ceea ce probabil voi nu ştiţi, este că şi în noi există o mlaştină ce provoacă răul şi fiinţele rele. Ne pierdem vremea omorând ţânţarii ce ne deranjează, dar nu facem nimic pentru a ne asana mlaştina interioară!... Iată adevărul pentru care nu avem urechi – pe care nu ne place să-l ascultăm.

Atunci când spunem că un câmp de grâu reprezintă lumea, iar grâul şi neghina reprezintă oamenii buni şi răi care într-o zi vor fi separaţi, facem o interpretare exactă dar insuficientă. Câmpul reprezintă nu numai lumea – ci şi fiecare fiinţă umană care poartă în ea grâul şi neghina, adică natura sa bună şi cea rea.

Tot ceea ce eu vă relatez despre rău, poate că vă tulbură şi vă rearanjează percepţiile asupra acestui concept, dar o fac în încercarea de a pune lucrurile la locul lor, căutând sprijin în drumul ce ne duce spre adevărata Lumină.

Premergătorii noştri în căutarea luminii, trăiau lângă fiinţe decăzute, slabe, bolnave – făcând schimb cu ele. Ei ofereau lumina, iubirea, puritatea şi extrăgeau în acelaşi timp din ele materiile brute, grosolane, asemenea energiilor şi materiilor absorbite de pomi din sol datorită cărora pomul dă flori şi fructe.

Cei răi furnizează energii pe care cei buni le absorb. Le transformă şi le distribuie sub o formă elaborată de bunătate, de caritate, de înţelepciune. Acest schimb este necesar – este necesară transformarea energiei brute şi redistribuirea ei sub formă de Lumină, de Bunătate şi de iubire.

Acela dintre noi care refuză să aibă contacte cu cei neştiutori şi răi şi nu doreşte să întâlnească decât oameni distinşi, savanţi şi virtuoşi, nu poate evolua, el nu este un bun alchimist şi se lipseşte de anumite calităţi şi virtuţi indispensabile evoluţiei sale. Aceşti oameni, în ciuda cunoştinţelor lor, rămân neştiutori fiindcă stau departe de mulţime, ceea ce nu îi împiedică deseori să fie mai păcătoşi şi mai răi decât cei de care s-au separat. Intoleranţa, goana după metale uşor procurabile sau necuvenite, teama şi orgoliul deschid larg sufletele acestor impurităţi şi slăbiciunilor. Din contră: îndrăzneala, tolerarea aproapelui – acceptarea aproprierii de acesta; lucru conştient la instruirea sinelui în spiritul Marelui Arhitect al Universului – duce la acumularea energiilor benefice, la purificarea atmosferei, a aurei ce ne înconjoară.

Bineînţeles, soluţia nu este frecventarea persoanelor de slabă calitate morală, a destrăbălaţilor ori a criminalilor. Apropierea de ei se face încet, pregătiţi fiind în prealabil să fim capabili de a realiza transmutarea râului spre bine. De exemplu, studiind în profunzimea ei această parabolă a grâului şi neghinei – trăgând învăţăminte juste şi drepte din toate lucrurile mărunte ce ne înconjoară – bune sau rele.

Trebuie să posedăm o anumită cunoaştere ca să transformăm răul. Iniţiaţii ne pot ajuta pentru că ei se încarcă cu păcatele, cu greşelile, cu slăbiciunile noastre – oferindu-ne în schimb lumina, pacea şi iubirea lor. Numai Marii iniţiaţi ştiu cum să realizeze transmutarea răului în bine; numai ei ştiu ce conţine neghina şi sunt capabili să realizeze un surplus de grâu, un profit de bine. Noi, la rândul nostru, la nivelul nostru, putem munci perfecţionându-ne continuu, învăţând de la cei din jur iubire, toleranţă, modestie, învăţând din greşelile lor prin nerepetarea acestora.

Numai Cel de Sus, singur, poate face dreptate. Noi trebuie numai să ne ocupăm de bine, trebuie să studiem, să lucrăm pentru bine, să căutăm adevărata Lumină. Cu cât creştem puterea spirituală a binelui, cu atât mai mult cei răi se vor găsi limitaţi de ea. Forţele superioare sunt cele care îi pot transforma pe cei răi, noi fiind incapabili de a o face.

Ne înşelăm atunci când ne închipuim că ne descotorosim de un criminal omorându-l, fiindcă odată ce este mort, acesta merge în planul astral şi în planul mintal inferior de unde are posibilitatea de a face şi mai mult rău. El vrea să se răzbune şi astfel face şi mai mult rău, fiindcă se strecoară în mintea oamenilor şi îi împinge pe aceştia să comită crime şi răutăţi – astfel încât să-şi împlinească prin ei proiectele sale malefice (răufăcătoare). El are posibilităţi mai mari decât înainte de moarte, fiindcă nu mai este limitat şi poate acţiona prin intermediul a numeroase persoane, influenţându-le gândurile şi sentimentele.

Nemaivorbind de lucruri deja ştiute precum: cuvântul este mai tare ca fapta, iar gândul este mai puternic decât cuvântul – astea fiind concepte aplicabile nu numai binelui, ci şi răului.

Atunci când un lichid urât mirositor este închis într-un borcan, mirosul nu se poate răspândi, dar dacă deschidem borcanul, mirosul va cuprinde întreaga atmosferă. Atât timp cât criminalul este viu, el rămâne închis în trupul său, dar imediat ce moare spiritul său se eliberează, se răspândeşte şi vizitează un număr mare de creiere umane ca să le influenţeze. Nu ar mai trebui să existe în acest context pedeapsa de condamnare la moarte a criminalilor – din cauza consecinţelor pe care le declanşează în planul invizibil. Nouă ne revine în acest mod sarcina de a crea condiţiile structurării unei societăţi în care să nu mai existe răufăcători – o societate ce nu este bazată pe legi spirituale, este asemenea unei mlaştini, iar o mlaştină nu poate să atragă decât ţânţari.

La sfârşit, propun să ne oprim câteva secunde asupra cuvintelor stăpânului moşiei: „La vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să o ardem…” Vedeţi, neghina este aruncată în foc, fiindcă numai focul poate separa binele de rău. Ce se întâmplă atunci când aveţi febră? A sosit vremea secerişului. Este poate vorba de un mic seceriş. Atunci când focul – febra - apare, el topeşte neghina ce se află în noi şi o arde; adică el elimină răul şi toate materiile nocive. Este clipa în care, scoţând un suspin de uşurare, ne simţim mai bine – focul febrei eliberându-ne de o anumită neghină.

Neghina este răul ce există în cele trei planuri: fizic, astral şi mintal.

Când răul din noi, cel mental, se înteţeşte sub influenţele negative exterioare şi ne apucă nervii, ne creşte tensiunea, ne înroşim şi ardem în văpaia focului, este momentul în care acesta se poate transforma în marele seceriş – ce este mult mai greu de suportat şi nimeni nu poate şti dacă vom fi păstraţi în hambar sau arşi – trecând la orientul etern în urma unui infarct sau hemoragii cerebrale.

Când vorbim de clipa când răul va fi alungat de pe Pământ, ne referim la Arhanghelul (Mihai) ce va înlănţui şi va închide fiara pentru o mie de ani – atunci va veni vremea secerişului. Focul trimis de lumea invizibilă pentru purificarea Pământului, va produce în noi o separare între neghină şi grâu. Acela dintre noi care posedă multă neghină în sine va suferi enorm, fiindcă focul ce va veni va pătrunde peste tot. Dar acela care posedă grâu se va bucura şi se va asemui cu o lampă a cărei flacără devine din ce în ce mai strălucitoare, fiindcă acest foc din cer ce va arde neghina va lumina pe cel merituos şi-i va desăvârşi lucrările de căutare a adevăratei Lumini.

Conduita corectă, oricare ar fi greutăţile pe care le vom întâlni, este să nu ne arătăm tristeţea, nemulţumirea şi descurajarea – să încercăm, dimpotrivă, să aprindem toate Luminile din fiinţa noastră. Da, cu cât ne va merge mai rău, cu atât mai mult trebuie să ne aprindem luminile interioare. Ştiţi ce se va întâmpla atunci? Toţi vor veni din toate părţile, întrebându-vă: „Vă lipseşte ceva? De ce aveţi nevoie?”

Astfel, învăţând a converti răul în bine – va veni clipa când vă veţi sătura de toate serviciile ce vi se vor propune… şi toate acestea doar ca o consecinţă a atitudinii voastre, din cauza Luminii voastre, a sufletului liber şi deschis, a vieţii juste şi corecte pe care o clădiţi învăţând.

Şlefuirea pietrei în tăcere reprezintă cel puţin, prin încercarea de a desluşi tainele acestei lumi atât de fascinante în care trăim, o cale spre desăvârşire spirituală.

Închei, poate mai elocvent întru păstrarea tainelor, cu pledoaria filosofului şi poetului nostru de excepţie, Lucian Blaga, şi îndrăznesc cu pioşenie să evoc, aici, în această zi, această pledoarie:

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le întâlnesc
în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora sugrumă
vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină
şi- ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n înţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Lucian Blaga – 1919