Raspunsul sociologiei romanesti la criza economica mondiala (sinteza)

Prof. univ. dr. Cătălin Zamfir,
Membru corespondent al Academiei Române

O schimbare în importanța funcțiilor sociologiei

• Descriptivă

• Predictivă

• Explicativă

• Constructivă

De ce schimbarea de context pune noi provocări sociologiei ?

Actuala criză economică mondială, cea mai profundă criză după criza din 1929‐33, pune mai multe probleme sociologiei, dar şi noi oportunități. Şi trebuie să răspundem prin cercetările noastre.

Se prăbuşesc 7 mari mituri

Mitul 1: independența completă a economicului

• Economia este guvernată de o logică proprie, independentă de logica socialului şi psihologicului. Surprinzătoare este lipsa/ raritatea studiilor de sociologie şi psihologie economică

• Soluțiile problemelor economice sunt strict economice

2 noi evidențe:

• Logica economicului dă rateuri structurale. Nu este un sistem perfect. Probleme structurale.

• Funcționarea sistemului economic depinde tot mai clar de factori sociali şi psihologici

Mitul statului bunăstării

Mitul 2: statul modern este un instrument al redistribuirii echilibrate a bunăstării

Statul precapitalist era un instrument al exploatării populației: transfer de la masa populației la segmentul bogat. El crea bogăția.

Statul capitalist este un stat al bunăstării: echilibrează distribuția bunăstării. Un instrument al transferului de la cei bogați la cei mai puțin bogați.

Tendințe evidente: spre un feudalism modern

Un nou tip de feudalism: statul modern dezvoltă instrumente ale exploatării populației în interesul celor bogați. O sursă a consolidării bogăției – transfer al veniturilor spre cei bogați.

Evident în societățile noastre “în tranziție”, dar existent în toate societățile dezvoltate

Mecanismele statului feudal modern

• Slaba eficiență a sistemului public: “toacă banii” publici. Ineficiența statului creşte presiunea de a prelua de la populație tot mai mulți bani – un sistem risipitor.

• Crearea unor instituții “căpuşe”: toacă cu un control ineficient bani publici, dar şi impun taxe proprii de la populație. România are cea mai mare listă de impozite şi taxe din Europa.

• Domnitorii români recompensau pe susținătorii lor dându‐le “sate” să le exploateze. Cei care obțin acum puterea politică recompensează pe susținătorii lor dându‐le instituții pe care să le exploateze:

⇒Îşi dau salarii enorme – unii au salarii mai mari decât miniştrii

⇒Bugete mari din care, prin mecanismele de utilizare, îşi pot extrage mulți bani gri sau negri

⇒Segmente de populație pe care pot să le exploateze prin impunerea de “biruri” moderne care umflă bugetele instituțiilor pe care le patronează. Corupția este o “pălărie” a largii game de practici ale feudalismului modern.

Concluzie asupra Mitului 2

Este momentul să ne întrebăm: statul nostru actual este un instrument al redistribuirii resurselor, producând o societate mai echilibrată şi mai echitabilă, sau o societate mai polarizată, generând el însuşi noi surse de îmbogățire şi, complementar, de sărăcire a populației ?

Mitul 3: economia de piață are mecanisme de protecție a populației

• Se presupune că economia de piață, prin mecanismele competiției, protejează natural interesele populației în calitate de consumator.

•Dar economia modernă are mecanisme imperfecte, conținând puternice tendințe de monopol împotriva consumatorului.

Exemple de eşecuri ale protecției consumatorului

• Politica de creştere artificială a prețurilor: prețurile din România sunt mai ridicate adesea decât în Occident.

• Tolerarea (şi încurajarea ?) unor forme de monopol care impune prețuri disproporționate în detrimentul populației şi al instituțiilor publice.

• Jaful bugetului prin contracte “legale”.

• Deficitul de protecție a unor segmente de “consumatori”. Un exemplu: ar trebui să analizăm practicile băncilor de a transfera costul ineficienței lor şi a beneficiilor disproporționate pe seama depunătorilor şi a celor îndatorați prin credite.

Un obiectiv legitim al sociologiei

Este sarcina sociologiei de a evalua sistemul de politică socială – eficiența, mecanismele perverse; corupția este o componentă a sistemului public. De a deveni un actor mai activ în dezvoltarea sistemului politicii sociale. De ce nu şi de “curățire”.

Mitul 4: economia fără stat

•Se credea că economia se poate dezvolta eficient doar fără intervenția statului. Sau cu o intervenție cât mai limitată.

Criza economică redeschide o problemă clasică: cele mai “liberaliste” societăți cer tot mai insistent intervenția statului pentru susținerea economiilor” .

Mitul 5: globalizarea economiei – economia fără granițe naționale

•Criza globală s‐a spart în crize naționale ale economiilor naționale care reprezintă sursa principală bunăstării colectivităților.

•Se redeschide problema protecționismului, care sunt limitele globalizării şi reconsiderarea interesului național pentru dezvoltarea economiilor naționale.

Mitul 6: economie globală, probleme sociale naționale

• UE are ca obiectiv crearea unei economii europene fără “granițe” naționale.

• Dar problemele sociale sunt naționale, obiectul unor politici sociale naționale.

• Criza “romilor din Italia” deschide o nouă perspectivă: problemele sociale se europenizează. Se pune problema unor politici sociale europene.

• Europenizarea problemelor social‐economice ale populațiilor de romi – este o etnie europeană ? , dar şi o europenizare a sărăciei şi a delincvenței.

Este inevitabilă o politică socială europeană ?

Globalizarea/ europenizarea problemelor sociale presează spre o globalizare/ europenizare a politicilor sociale.

Mitul 7: creşterea economică este sigură/ progresul social automat

O jumătate de secol a dominat un optimism care se dovedeşte iluzoriu:

• Creşterea economică este asigurată prin propriile mecanisme.

• Societatea este o componentă pasivă: ea se va schimba, tot în sens bun, automat.

Devenim mai sceptici, dar productivi

• Creşterea economică nu mai este asigurată necondiționat.

• Intervenția statului şi a “colectivității” devine esențială în corectarea/ susținerea economiei.

• “Societatea” nu se schimbă automat ca efect al creşterii economice; ea are o dinamică cu o logică proprie.

• Şi schimbarea socială nu este neapărat “bună”.

• Activizarea “societății” impune creşterea rolului sociologiei.

O nouă provocare globală pentru sociologie

• Abandonul speranței nejustificate că societatea progresează “automat” duce la creşterea vocației “constructive” a sociologiei.

• Tematica “dezvoltării sociale proiectate” şi a inovației sociale devine o temă centrală a sociologiei.