Istoria ca un pamflet (1)

A fost o întâmplare, probabil, că prima întâlnire a avut loc la I(h)alt(a).

Mesajul lăsat sovieticilor de cei doi era: Ia! Şi-a luat Tătucul toată Europa de Est şi o treime din Germania. Tot Stalin trebuia să le transmită germanilor mesajul: Halt!

Peste aproape cincizeci de ani a avut loc întâlnirea de la M(h)alt(a). Gorbaciov şi Bush s-au înţeles din nou. De data aceasta, americanii, combinând cu ingeniozitate cele două localităţi, au descoperit sintagma: IAMA. Şi au dat IAMA în Europa de Est. Mesajul lui Gorbaciov către Kohl a fost acelaşi. Halt!

Peste câţiva ani, purtătorul de cuvânt al întâlnirii de la M(h)alt(a), după decesul politic al lui Gorbaciov şi Bush senior, a făcut o propunere pentru a infirma unele zvonuri privind înţelegerile secrete. Se organizează un concurs internaţional. Trebuie găsită o localitate pentru întâlnirea din anii 2040 – 2050, care să aibă tot cinci litere, ultimele patru să alcătuiască expresia „alta”.

Un român, Ion, cu iniţiativă de tranziţie, s-a apucat imediat de treabă. Păi…ar putea fi Balta, adică ar putea fi întâlnirea de la Balta Br…Brr! Miroase a crivăţ siberian. Să încercăm pluralul. Bălţi! Este o localitate tot de dincolo. Ne schimbă mesajul către nemţi. Poate… Dalta. Doamne! Când dai în daltă sar scântei. Ce naiba, o pun de un război mondial! Oare… Halta ar putea fi o soluţie potrivită? Dar în Halta ar staţiona trenul politic prea puţin. Înţelegerile ar cădea înainte de a fi aplicate. Apoi, dacă am transmite nemţilor tradiţionalul mesaj „halt” noi, pardon ei, ar rămâne din nou doar cu a, a… adică, cu gura căscată.

Ion, puţin plictisit şi oarecum debusolat a plecat de acasă. S-a oprit la Circul liber. De stat. Cumpărând un bilet, şi-a ocupat locul pe un fotoliu jegos. Brusc, în difuzoarele sălii se auzi un crainic de la Radio Erevan. Să nu fiţi surprinşi de intervenţia mea în direct la concursul organizat de Circul politic mondial. Consultându-mă cu un coleg de la Vocea Americii, vă rog să mă scuzaţi, de la Vocea Moscovei, mi s-a sugerat ceva interesant. Să schimbăm litera I de la I(h)alta, cu Y. Va rezulta o nouă localitate, Y(h)alta. Noi, adică ei vor rămâne cu ya, ya, iar nemţilor le vom transmite de acum istoricul mesaj „halt”. Ce ziceţi prieteni români? Este o idee salvatoare. Pentru întâlnirea din anii 2090 – 2100 vă aşteptăm la concursul nostru. Găsiţi voi soluţiile pentru litera M de la M(h)- alta. Până atunci distraţi-vă politic cum doriţi în ţara dumneavoastră, sub sigla MA-MA, adică mama voastră de români. Al vostru…

Au urmat câteva zgomote în difuzoare. S-au auzit doar ultimele litere.

-…ganian.

Într-un colţ al Europei, pe culoarele subterane de zeci de kilometri de lângă Bonn, unde ar fi trebuit să se adăpostească elita clasei politice germane, adică vreo trei mii la număr, în cazul unui bombardament atomic, se căutau soluţii, oferindu-se sugestii multiple. Au refuzat categoric ultimele două…alta. Ei au făcut o propunere. Tot istorică. Următoarea înţelegere să aibă loc la L(h)eil(a). Undeva, prin Ţările de Jos. Până atunci au experimentat- o prin „boom”, în Croaţia şi Slovenia, sau paşnic (economic şi financiar), în Cehia şi Slovacia, susţinuţi de un apelativ ce începe tot cu H: Hans Dietrich… Excepţională coincidenţă a celor trei H! Mesajul primit va fi însă altul. Heil!

A existat şi un intermezzo. Unii ascultau valsuri, ceilalţi se ocupau de cazaciocul tradiţional, în timp ce pe noi ne preocupă blândul blues, având o orchestraţie impecabilă susţinută de Black Hawk sau Phantom. Hei, mister Gorbaciov, ce Kosov(am)o tras!

Între timp IAMA a devenit istorie. Ne-am reîntâlnit la Scoc(h)i. Ne coci, iarăşi, pe noi, europenii! De data aceasta fără H de la halt sau heil ci de la … hei, hei că tot nu ţine cont nimeni de cei mici. Pentru că, altfel, la ce este utilizat Scoc(h)i-ul? Să vă închidem gura, să nu vă lăsăm să ţipaţi. Ce experienţe pozitive trimit mulţimii şi politicienilor filmele americane!

Am dorit să mă opresc doar la o capitală. Erevan. A intervenit însă o altă capitală: Shaaka(ka- desigur cel de la AC Milan)vili. După Leningrad, Stalingrad, a apărut şi Shakagrad sau mai degrabă … Shakacity. Conform acestei logici neoimperialiste cu nuanţe unipolare, s-ar putea să avem în viitor: Dallasgrad, Detroitgrad… IAMA ideologică s-a transformat în glo(la) balizare democratică. În sens popular, dau IAMA prin voi s-a transformat în pun LABA pe voi. La nivel global.


Arcadie Edir