Românizarea Uniunii Europene?

În anul Mântuitorului” 1990, imediat după revoluţia din decembrie, zeci de familii de rromi – foşti ţigani – din Sadova de Dolj, au ajuns În Germania Federală, cerând azil politic: fuseseră, cum declarau, mai erau încă persecutaţi de barbarul regim comunist, mânca-ţi-aş!…

Nemţii i-au crezut, i-au cazat în lagăre speciale, le-au dat câte 400 de mărci pe luna de cap de rrom, cum erau mulţi se adunau, se adunau ceva bani şi drept răsplată pentru ospitalitate şi efort financiar, balaoacheşii au plecat la produs: care cu alba - neagra, care cu pisica moartă pusă în faţa uşii cumsecadelui şi prea iute crezătorului neamţ obişnuit, care cu şişul când putea, care la ciordeală, că să nu fac eu puşcărie, boierule, dacă nu ţi-oi lua oul de sub găină, mânca-ţi-aş portofelu matale!…, că erau şi politicoşi şuţii! Lucrurile au ajuns să ia o turnură serioasă (ca acum în Italia) şi nemţii au încercat să facă ordine. Dar cum ? Au nu căzuseră ei în propria capcană a unei viziuni deformate asupra lumii comuniste româneşti? Proşti, mă, nemţoii, dă-i în barbut, cred toate prostiile, vai de capul lor, îi compătimeau alde Pardaillan!...

Cunoscuţii, pe atunci, mai târziu prietenii noştri din Leipzig (fosta RDG), Lothar si Giselle, deşi erau oameni cu studii universitare – inginer şi profesoară - păreau a ilustra grăitor această filozofie rromescă: să mor io dacă aştia nu-s proşti, că habar n-au cea fost acolo la noi, la Sadova!, ne-au trimis un pachet în care era, printre altele, sare şi zahăr. Asta însemna, în viziunea lor, că o familie de intelectuali din România antedecembristă nu putea să-şi procure, prin mijloace proprii, sare şi zahar ! Noi trebuie că eram atât de săraci şi obidiţi încât sarea, care e pe toate drumurile în România, lipsea, bieţii de noi, ce să mai vorbim de zahar (e drept, pe cartelă). Alături o scrisoare : dragii noştri şi noi am suferit dar voi aţi fost sclavii lui Ceausescu ! Ne-am simţit prost şi în van am răspuns că lucrurile sunt mult mai nuanţate, că propaganda lucrează nu doar în slujba unui regim autoritar dar şi în democraţii cu tradiţie : vorbe, am rămas persecutaţii si oprimaţii care n-au avut nici măcar sare…

Când au venit în Romania (Slatina, judeţul Olt) pentru prima oară, în cadrul programului Socrates – Şcoala in Europa – cele două profesoare din Wiesbaden (un orăşel din fosta RFG unde funcţionează un liceu în care învaţă, în special, copii de imigranţi) au fost copleşite : România (desigur nu toată) era altfel de cum ştiau (şi ştiau nişte clişee reşapate de care, iată, nu reuşim să scăpăm) : Ia te uită, o frumuseţe, iar copiii (şcoala le-o oferit un program complet în care copiii au fost vioara întâi, cum n-au văzut) o minune! Si câte case noi, se aşteptau probabil să întâlnească Ruanda cu foametea ei endemică. Cine de fapt sunteţi voi cu adevărat, ne-au întrebat ? Şi pe bună dreptate!

Uniunea Europeană s-a decis să ne ia sub aripa ei ocrotitoare. Ştie oare cu cine se încurcă? Anii îndelungaţi de prosperitate economică şi stabilitatea socială asociată, normele creştine acceptate şi urmate, lipsa deznădejdii şi o autoritate – de orice formă - controlată de societatea civilă – control acceptat de această autoritate - fac din Uniune o entitate destul de blazată şi sigură de forţa sa, încât să nu ia seama cu atentie la minunatul farmec insidios al românilor. (Le-a trecut prin cap oare că un demnitar important ar putea fi cercetat cu adevărat asupra dobândirii averii sale ?).

Căci faţa de ei care au devenit previzibili, burghezi şi exacţi, noi am rămas latini, imprevizibili, fermecători, inconstanţi. Normalitatea noastră e neprevăzutul. Lasă că o să vedem noi! Fatalitatea ne ocroteşte mioritic : ce-o da Dumnezeu, Dumnezeu nu ne lasă ! Minţim cu seninătate că ne-au persecutat şi Antonescu şi Ceausescu şi Iliescu , vai de capul nostru în veci… Nu ne plătesc, d ‘aia nici nu muncim. Intreţinerea e mare aşa că de ce s-o plătim ? Să fie totul gratis, să le ia Vadim vilele (pe ale altora fireşte), escrocii, că sunt făcute pe banii poporului ( ale noastre, nu, sunt făcute cu bani munciţi)!

Teamă îmi este, domnule comisar Olli Rehn că suavul şi prea iute înşelătorul farmec românesc să nu fie mai tare decât ordinea germană, având atracţia fructului interzis şi că pâna la urmă nu ne vom integra noi în Uniunea Europeană ci dumneavoastră în România şi veţi ajunge să cântaţi cu foc ca celebrul nostru Zavaidoc : dadă Floare. dadă Floare, tare eşti înşelătoare !...

Aşa să ne ferească Dumnezeu!


Sociolog Cornel Ceauş